Înainte de a fi!

Înainte de a deveni,

Te rog să fii!

Înainte de a vrea,

Te rog să cunoști!

Oameni, sentimente sau simple copilării

Ele-ți vor fi întotdeauna,

Simple iluzii.

Înainte de a-i subestima,

Iubește-i!

Azi, mâine, pentru totdeauna.

Și uită de drama, în schimbul căreia:

Gândește!

Ziua să-ți fie noapte și noaptea să-ți fie zi,

Dar la sfârșitul cărora, în pace să-mi dăinui.

Fii starea lor de bine, gândul lor pătrunzător,

Zilnica ta misiune, e s-o faci pe cupidon!

Fii mereu un om semeț, afabil sau zâmbăreț

Ca într-un film îndrăzneț să vă-ntălniți,

Și-n ochii tuturor să fiți:

Aceeași oameni luptători,

Pentru care viața-i un rol.

Lasă dezamăgirile „pe mai târziu”!

E târziu. Nu mai e timp de pierdut și nici de îndurat. Sunt eu, oportunitatea! Haide, nu fi sfioasă! Așa cum ai profitat de oameni, profită și de mine. Ei sunt cauza, eu remediul. Oh, tu ființă deznădăjduită, astăzi îți e șansa. Ți-au povestit și ei despre dezamăgire? Ți-au împachetat-o frumos și ți-au vândut-o drept ce? Drept fericire? Las-o într-un colț și dă-o uitării. La ce te ajută? La ironii, speculații și învinuiri? Nici gând! Dar știi ce nu ți-au spus? Că astăzi contezi! Pentru ei nu, pentru tine da! Dezamăgirea are timpul, locul și circumstanțele ei, dar nu acum. Poate mai târziu. Drumul îți este asigurat, dar nu și efectele. Pe alea ți le creezi singur. Ce ți-au mai înșiruit? Prezentul urmat de ce? De dezamăgiri? Ups, am uitat despre cine vorbesc. Tu chiar îi crezi? Nu fi prostuț și nici modelabil! Viața, învățăm prea târziu, constă în a trăi. Bucurii și nu dezamăgiri! Învață să uiți de ieri și să nu te mai gândești la ziua de mâine. Dale Carnegie se întreba: ” De ce suntem atât de proști- și încă într-un mod tragic?”. Pentru că avem cu toții tendința să amânăm să trăim. Așadar, trăiește! Cum? Pe bunul plac, dar nu ezita să o faci! Lasă-i să privească, să se contrazică și să speculeze, în timp ce tu, înaintează! Imparțialitatea te va ajuta. Evaluează ceea ce te înconjoară subiectiv și nu obiectiv. Vei vedea de ce. Oportunitățile nu așteaptă precum trenul în gară și nici nu te întreabă unde cobori. Ele apar la momentul potrivit, însă doar tu decizi dacă te hazardezi la brațul lor. Totuși, nu fi naiv. Profită!

Să-mi fii!

Aș vrea să-mi fii,

Terestru și cosmic

Să-mi arăți și să învii,

Orice lucru microscopic.

Aș vrea să-mi fii,

Soare, umbră și-adiere

În gând noaptea să-mi revii,

Precum dorul, uns cu miere.

Să-mi fii, de ce nu,

Și o iluzie

Lirică sau epică,

Îmbrățișându-mă cu o aluzie.

Să-mi fii până și un nor,

vesel, trist ori iubitor

Ce contează, când ei vor

Să te vadă gânditor?

De vorbă cu Justin.

  Ieri tânjeam după noutate, după raritate și după unicitate, așa că m-am gândit la ceva. M-am gândit să invadez timpul liber al unui prieten, „plictisindu-l” cu interesul meu în aflarea unor răspunsuri. Mi se pare un lucru chiar funny, așa că zis și făcut. Numele lui este Curelariu Justinian, un tânăr student la Teologie și totodată un altfel de blogger. Vă voi lăsa mai jos, un print cu pagina lui și vă sfătuiesc să rămâneți aproape! Face lucruri frumoase. 

  • De ce ai ales să studiezi Teologia și nu altceva?

Cumva ca să păstrez tradiția, și apoi pentru că îl poți apropia pe om de Dumnezeu. Că își greșesc alții „meseria” și apar pe la televizor, e altceva.

  • De ce Iași și nu București sau Cluj? Ce avantaje îți oferă acest oraș?

Cred că prima chestie la care m-am gândit când am ales Iași, a fost cât o să cheltuiesc în anii de studenție :)). Am mai mulți cunoscuți și prieteni în orașul ăsta decât în alte orașe. Avantaje…mmm, nu cred să fie foarte multe, am reușit să vizitez în primul an de facultate aproape tot ce era de vizitat. Nu e cine știe ce. Îl fac special oamenii mei, pe care îi cunosc și care sunt și ei aici.

  • Ce planuri ai după terminarea facultății?

Să fiu preot într-un sat de munte. Cu o familie mare și frumoasă.

  • Ce anume te-a făcut să te apropii atât de mult de Dumnezeu, ținând cont de tinerii din ziua de astăzi?

Păi, tata e preot, deci se cam explică. A nu se înțelege că am fost obligat, sau ceva. Dar am crescut în mediul ăsta și îmi place. Nu aș numi-o neapărat apropiere, pentru că de fapt am la activ o groază de chestii care mă îndepărtează de El, dar pur și simplu cred și îmi place să știu că sunt ajutat (și chiar am fost) în unele treburi.

  • Ce sau cine te-a împins spre blogging?

Este o groază de scris aici:)). Am vrut să scriu încă de când eram prin clasa a 5-a. Îmi plăcea la nebunie Sherlock Holmes și am vrut să fac o continuare a poveștilor. Apoi, prin liceu, este aplicația aia, wattpadd (sper că așa se scrie :)) ) și am început să scriu acolo, dar am uitat parola de la cont. A apărut apoi treaba asta cu wordpress și am început să scriu mmmm, datorită, sau din cauza unei tipe. Am vrut să o fac să îi pară rău, ceva gen „na, uite ce fain scriu eu”:)) și încetul cu încetul a început să îmi placă să scriu. Vreau să fac cumva să scriu pentru oameni. Să se simtă liniștiți când îmi citesc postările.

  • S-a schimbat ceva în viața ta, de când îți împărtășești trăirile cu ceilalți?

Da, zâmbesc mai des. Zilele trecute văzusem o postare pe facebook, o poză, care avea la descriere un rând (încă nu sunt în măsura de a spune citat), din blogul meu. Aș putea spune că mă ajută și în treaba asta cu preoția, pentru că am primit mesaje, de la diferiți oameni, cu diferite probleme, care voiau sa vorbească cu mine pentru că sunt la Teologie și pentru ca am mereu vorbele la mine. Să îi ajut. Apoi, de când am început să scriu, să am un blog, am cunoscut niște oameni făinuți. Se știu ei care :D.

  El a dat startul, urmează alți oameni cu alte povești. Îți mulțumesc mult pentru timpul acordat, Justin 😊! 20 iulie, 2017.


Mamă, tată, las asta aici! 

Astăzi e despre voi și despre cei 25 de ani de căsătorie. E despre oamenii care m-au învățat cum să-mi proiectez gândurile în absolut și despre oamenii cărora le datorez fiecare secundă din viață. Iată că ați ajuns și aici, la nunta de argint. Cu bune, cu rele, asta e mai puțin important. Vreau să vă mulțumesc pentru cărămida pusă la timp în a-mi clădi viitorul, pentru sprijinul acordat, pentru încrederea oferită și pentru fiecare moft făcut. De mică, m-ați luat de mână explicându-mi așa zise enigme ale lumii și mi-ați oferit șansa de a pluti între vise și realitate. M-ați ajutat să realizez că viitorul este astăzi, și nu mâine.  M-ați învățat cum să trăiesc în compartimente etanșe de timp și cum să izolez trecutul de prezent și prezentul de viitor. Tot datorită vouă, am reușit într-un final să-mi dezvolt dorința profundă de a-mi învinge grijile și de a trăi diferit de alții. Probabil, uitându-mă la voi, am conștientizat că e chiar frumos să nu fii un om comun. Să faci ceva. Pentru tine, pentru oameni, pentru univers. Să fii lumina celor aflați în întuneric, mai exact, ajutorul celor neputincioși. Și știi de ce? Pentru că oamenii au nevoie de oameni. Îmi cer scuze dacă v-am supărat vreodată cu ceva, cu toate că, sigur am făcut-o, dar fără micile stângăcii n-aș mai fi Diana. Chiar voi m-ați învățat că omul din greșeli învață, nu? Vă sunt recunoscătoare pentru educația oferită, pentru certurile constructive, pentru zâmbetele oferite și pentru că îmi sunteți părinți. Nu mă compar cu ceilalți tineri de vârsta mea și nici n-aș vrea să o fac, pentru că fiecare își crește copilul după propriile criterii, însă, haideți că am dat lovitura 😁! Așa cum îmi place mie foarte mult să vă numesc, părinți cool. Mă bucur că nu suntem o familie comună, hip hip ura. Ceea ce mă liniștește sufletește este faptul că nu mi-ați impus niciodată nimic, mereu încercând să-mi explicați ce e bine și ce e rău. În ceea ce privește facultatea,  ați fost singurii care m-ați sprijinit și mi-ați spus că voi deveni un magistrat foarte bun. Că voi intra la Drept și că Bucureștiul e al meu. Ce îți poți dori mai mult? O familie care te susține din toate punctele de vedere și o familie care nu impune copilul să meargă acolo unde-și dorește mama și tata. Pentru că din păcate, sunt o mulțime de astfel de cazuri. În următorul blog, voi vorbi și despre asta, e un subiect frustrant. 

Am învățat să gândesc diferit, să percep lucrurile diferit și să tratez oamenii diferit. Am învățat că nu tot ce zboară se mănâncă și că potențialul ți-l cunoaști doar tu. M-ați învățat cum să mă găsesc pe mine însămi și să-mi amintesc că nu mai e altul ca mine pe lume. Nici un om nu a fost capabil vreodată să-mi explice misterul universului, însă voi ați făcut-o. Credeam că întreaga viață este lipsită de țel și se desfășoară la întâmplare. Simțeam că într-o zi, rasa umană avea să piară, aidoma dinozaurilor. Simțeam că ființele umane nu-mi corespund, dar ați apărut voi. Totodată, când mi-ați dat viață, prin iubirea voastră, m-ați învățat la rându-mi să-i iubesc și eu pe ceilalți. Acum iubesc. Iubesc oamenii, natura, zâmbetele și călătoriile. Iubesc să-mi fac prieteni și să schimb idei, iubesc să iubesc și să trăiesc. Pentru că da, trăim prin oameni. Voi îmi sunteți oglinda sufletului, voi sunteți Diana. Dacă ați ști cât de mult mă bucur că am o viață diferită, că am țeluri diferite, gânduri diferite (bizare pentru unii, dar cui îi pasă?) și prieteni diferiți. Îmi repetați de nenumărate ori că sunt ceea ce mănânc, ascult și fac. Că sunt ceea ce-mi sunt prietenii. Eram mică și nu înțelegeam aceste vorbe, dar acum, totul are sens. Totul a prins contur.
Așadar, la mulți ani fericiți și împliniți, dragii mei părinți ❤! Vă iubesc enorm, promit să nu ma schimb și să vă fiu alături mereu ❤! 

Oamenii slabi judecă! 

Oamenii slabi judecă. Judecă indiferent de circumstanțe, indiferent de cauze. E ca un hobby al lor. Aș vrea să facem diferență între a judeca și a bârfi.  Barfa este uneori, un lucru involuntar, nu neapărat răutăcios. Nu trebuie să fii doxă de carte sau tiparul acela ideal de om, ca să nu bârfești. Nu! E urât, dar firesc. Oamenii slabi îi judecă chiar și pe aceia care nu sunt capabili să facă ce-și doresc, și nu pentru că nu vor, ci pentru că nu pot. Îi judecă pentru entuziasm, amuzament, faimă. Îi judecă pentru că nu sunt în locul lor. Riscă să trăiești dezamăgiri, ar putea fi de fapt bucurii imense. Visează! Speră! Riscă! Muncește! 

Oamenii nu iartă. Nici pe mine, nici pe tine, pe nimeni. Își ating scopurile și-și urmează drumul! Nimic nu e absurd atunci când îți asculți sufletul. Am dăruit fără să cer ceva la schimb. Am ascultat chiar dacă eu nu am fost. Pe voi, oamenii care mi-ați făcut asta, vă iert. Fără ajutorul vostru nu mai deveneam un om așa puternic. Indiferent de acuze, indiferent de lucrurile bune sau mai puțin bune, pe care le auzi despre tine, știi ce ai de făcut. Axează-te pe ceea ce te ajută să crești, ca om, ca vis. Încearcă să fii rece cu oamenii care îți spun că nu poți. Habar nu au de fapt, câte poți, dar judecă.  Așa-i că sunt slabi? Cu părere de rău, am observat că oamenii judecă în momentul în care ești deasupra lor, în momentul în care te văd evoluând. Am observat că oamenii nu sunt tot timpul, ceea ce par. False fețe, falși oameni cu switch de caracter. În cazul multora, m-aș bucura să fie off mereu. 

Oamenii nu sunt decât o altă teorie. Deseori, o teorie a imposibilului. Voi îi puteți înțelege? Un prieten îmi spunea că oamenii mai sunt numiți și așa zise fabrici carnale consumatoare de frumos. Sunt de acord în proporție de 70%. Mai sunt și altceva, dar mă opresc aici 😂. Îmi plac oamenii atenți la detalii, oamenii care știu să citească printre rânduri, oamenii care au răbdare. Oamenii nu vor face mereu pentru tine, ceea ce ai făcut pentru ei. De ce? Așa sunt ei, ăsta le e orgoliul, sau poate așa consideră că meriți tratat. Chiar și așa, continuă să-i ajuți! Oamenii pe care îi subestimezi, nu te subestimează. Asta e forța lor. 

  Oameni slabi judecă, contribuind la schimbarea ta. Decide în care mod :)!